joi, 13 septembrie 2012

Amalgam de cuvinte...in loc de "motto"...

In fiecare dintre noi Dumnezeu a creat minunea…caci mintea si trupul sunt arta intregului LUI sacrificiu, pe care noi nu il putem cuprinde…
Arta, ca si mintea umana, nu are limite in exprimare, insa, cu toate acestea, lasa autorul gol. Gol nu in sensul epopeic al nimicniciei sale si al non-valorii umane pe acest Pamant, ci vulnerabil in fata LUMII - acest public imens ce ii poate citi exprimarea, starea, firea, naravul…
Dezvoltarea societatii a creat monstii. Si monstrii sacrii. Din pacate, pe fiecare dintre ei, ii recunoastem numai dupa ceea ce ii pierdem. Caci geniile nu sunt decat controversele a tot ceea ce societatea cunoaste la un moment dat.
In acest secol in care in lumea noastra mica este promovata numai non-valoarea, in cadrul unei societati bolnave care nu isi trateaza ranile, cu greu arta se mai poate manifesta ca “frumos”.
Grotescul, freamatul interior si nelinistea sau frica, devin astfel manifestarile frustrarilor de orice gen, ce izbucnesc pana si in arta. Manifestandu-se zgomotos si nefiresc, in adevarate epopei de criza, artistii insisi devin una cu arta lor, modeland  sentimentele lor in chipul cioplit si strivit al realitatii….Asa apar umbrele deformate ale exprimarii artistice de azi…Asa m-am reapucat si eu, dupa 15 ani de tacere, din nou de pictura...
Daca tehnica frumosului, realismul si renascentism aduc din candoarea si cantecul de iubire al Pamantului, sufletele chinuite ale epocii contemporane sufera de dedublari sinistere, ce creeaza arta amestecata – un fel de pol opus a ceea ce s-a creat initial. Insomnia, fuga de viata cotidiana, ascunderea in sine insusi, precum si auto-multumirea devin forme de manifestare observabile si in cea mai frumoasa arta – pictura. Tehnica manifestarii si iubirii uratului, imbraca forme hilare.
Cu greu ma strecor si incerc sa scot ceva “mai altfel” decat ceea ce simt. Pentru ca pictura ma tradeaza… si ma simt artistul gol… in fata voastra, a tuturor... Si-mi amintesc cateva versuri, scrise demult, de cineva:        
             “Mainile noastre sunt libere precum fluturii
     Mainile noastre sunt sincere  si spun intotdeauna totul…

     Mainile noastre spun intotdeauna totul,
                        Numai ca noi, nu vom stii niciodata sa le intelegem"